wave

Tronsonul bulgăresc / Zona de câmpie

Sectorul Calafat – Bechet – Corabia

Drumul din Calafat și până la Corabia urmează Dunărea de la distanță, fără a oferi în acest moment posibilități de explorare a malurilor Dunării și de recreere. Doar zona Dăbuleni-Ianca oferă ceva aparte exploratorului curios: relieful de dune format aici datorită prezenţei nisipurilor, cunoscut sub numele de Nisipurile de la Ianca.

Însă prima oprire pe care o recomandăm pe malurile Dunării, în acest sector, este orașul Corabia, așezat pe o veche așezare romană, ideal pentru iubitorii de pescuit și activități nautice. Tot aici, se află Cetatea Sucidava, o fostă fortificație romană construită în secolul al IV-lea.

Gura Oltului și Islaz

În imediata apropiere a orașului Corabia se întinde aria naturală Corabia – Turnu Măgurele, cu spectaculosul loc de vărsare a râului Olt în Dunăre – la Islaz, acolo unde se află și o plajă sălbatică ideală ca loc de popas și recreere.

Aria naturală Corabia-Turnul Măgurele se întinde atât pe cuprinsul județului Teleorman (5 localități), cât și al celui vecin – Olt (4 localități). Se întinde pe o suprafață de peste 9.000 de hectare și adăpostește zeci de specii de păsări și animale protejate prin lege.

Insula Calnovăț se întinde pe o lungime de aproximativ 10 km, de la kilometrul 615-614 până la zona de confluență a Oltului cu Dunărea, la km 605-604. În dreptul localității Islaz, se află Plaja Gura Oltului recunoscută pentru nisipul fin şi sunetele păsărilor care trăiesc aici.

Turnu Măgurele – Zimnicea – Giurgiu

La aproximativ 10 kilometri depărtare de comuna Islaz, se găsesc ruinele cetății Turris din Turnu Măgurele, despre care legendele spun că ar ascunde un tunel secret care făcea legătura cu malul bulgăresc al Dunării.

Puțin mai jos, spre Zimnicea, în dreptul localității Poiana, putem face o oprire la Castrul de la Traian-Flămânda, situat pe terasa joasă inundabilă a Dunării, fapt pentru care aproximativ o treime din suprafața fortificației a fost distrusă de ape. Astăzi, din suprafața sa se mai păstrează o porțiune de 225 x 300 m.

Următoarea oprire pentru exploratorul Dunării, mai ales dacă pescuitul se află printre pasiunile sale, este Balta Suhaia, din comuna cu același nume. Însă aici se poate face popas și pentru iubitorii de birdwatching, flora și fauna specifice zonelor umede oferind loc de hrană și odihnă pentru nenumărate specii de păsări.

Giurgiu – Via Danubiana

Cei aproximativ 100 de kilometri din tronsonul Via Danubiana cartați în județul Giurgiu se pot parcurge la pas sau cu bicicleta, cu ajutorul track-ului GPS și al bornelor amplasate pe traseu, care leagă într-o singură cărare diguri, păduri, sate, orașe și câmpuri de pe marginea Dunării.

Faleza Dunării din Giurgiu oferă o panoramă superbă și este un loc preferat de localnici și turiști pentru plimbări relaxante în aer liber. Zona dotată cu alei, bănci și spații verzi, este ideală pentru o pauză după o plimbare lungă, pedalat sau vâslit pe Via Danubiana.

Pădurea Comunitară Cama. Plantată în ultimii ani de Asociația MaiMultVerde la doar 10 minute de centrul orașului Giurgiu, Pădurea Cama acoperă o suprafață de 20 de hectare pe care au fost plantați peste 250.000 de arbori și arbuști din 55 de specii. Aici se află și 3 picturi murale realizate de Wanda Hutira pe pilele din beton ale unui pod dezafectat aflat pe malurile canalului care leagă orașul Giurgiu de Dunăre.

Cetatea Giurgiu, construită pe malul Dunării în secolul al XIV-lea de Mircea cel Bătrân, reprezintă un important monument istoric la granița dintre România și Bulgaria. Astăzi, cetatea (mai bine zis bucățile de pereți care au mai rămas din ea), rămâne un simbol al istoriei, al rezistenței locale și al arhitecturii medievale din Balcani, și a fost consolidată în ultimii ani de primăria orașului.

Podul Bizetz din Giurgiu este unic în Europa datorită construcției sale curbate, o provocare mare pentru arhitectul Anghel Saligny și constructorul Ion Ionescu Bizetz. Terminat în 1905, a fost primul pod din Europa construit curbat pe orizontală.

Bordeiul istoric din Giurgiu, ultima construcție de acest fel din oraș care a rămas în picioare, reprezintă un model tradițional de locuință de la câmpie. Dacă ajungi aici, vei fi întâmpinat cu căldură de proprietari, care cel mai probabil te vor invita să fotografiezi de aproape această mică bucată de istorie locală.

Muzeul Județean Teohari Antonescu. Vei găsi aici artefacte locale și naționale, documente istorice, precum și obiecte descoperite în săpături arheologice din regiune, care oferă informații despre civilizațiile și așezările istorice care au existat pe teritoriul județului Giurgiu. Muzeul oferă expoziții despre tradițiile locale, costume populare și obiecte de artizanat, plus un „arbore” al domnitorilor care au trecut pe aici și un istoric al conflictelor cu Imperiul Otoman.

Turnul cu Ceas, construit în 1866, în stil neoclasic, din cărămidă și piatră, se află chiar în centrul orașului Giurgiu, în apropierea Pieței Centrale. Acesta are aproximativ 30 de metri înălțime, iar ceasul de pe fațadă avea misiunea să dea localnicilor ora exactă.

Podul Prieteniei / Podul Giurgiu-Ruse leagă cele două orașe din țările vecine România-Bulgaria și este considerat unul dintre cele mai complexe proiecte de inginerie de la acea vreme (a fost inaugurat în 1954). Podul are peste 2.000 de metri lungime și 30 de metri lățime, cu două niveluri: unul pentru trafic rutier și unul pentru feroviar, dar include și un trotuar pentru pietoni. Este o legătură esențială între cele două țări, facilitând comerțul și turismul.

Centrul educațional de tineret se află într-o casă veche, boierească, în comuna Găujani, la doar 30 de kilometri distanță de orașul Giurgiu. Clădirea adăpostește un mic muzeu cu costume tradiționale, dar este și loc de întâlnire și lucru pentru femeile din comunitate. Centrul educațional de tineret reprezintă și un spațiu viu în care copiii și adolescenții se adună pentru diverse activități educaționale sau culturale. Aici au fost reînviate unele tradiții locale, precum Călușul și Drăgaica.

Mănăstirea Sfântul Ioan Rusu, Slobozia se află la capătul unui drumeag liniștit de 1-2 kilometri, îngust și mărginit de păduri, și a luat naștere pe teritoriul unei foste cazarme militare. Dacă te uiți atent, în curtea mănăstirii vei vedea unele dintre chilii ridicate pe mici dealuri, care în trecut erau folosite ca bază de exerciții pentru soldați.

Cazematele din al Doilea Război Mondial, Slobozia sunt fortificații de beton armat, construite pentru a rezista la bombardamente și a proteja soldații și echipamentele militare. Ele apărau puncte cheie precum Podul Prieteniei și căile de acces spre țară. Deși nu sunt valorificate ca atracții turistice, cazematele pot fi interesante pentru pasionații de istorie și arhitectură militară. Pe Via Danubiana, poți vizita una dintre ele în comuna Slobozia, la doar 10 minute cu mașina sau 15-20 minute cu bicicleta de Giurgiu.

Plaje pe care să le încerci

Insula Ciobanu. Aflată chiar sub Podul Prieteniei, Ciobanu este una dintre multele insule dunărene care s-au format prin acumularea de sedimente în albia fluviului, oferind un habitat specific pentru diverse specii de plante și animale. Insula are un teren nisipos și vegetație specifică zonelor umede. Deși e mică, insula e importantă din punct de vedere ecologic, mai ales într-o zonă în care infrastructura modernă, precum Podul Prieteniei, domină peisajul.

Insula Ostrov Mocanu – plajă sălbatică, pădure, nisip fin și valuri formate de ambarcațiunile care trec adesea prin zonă. Apusuri de poveste pe care le poți admira fie din barcă, fie de pe malul Dunării. Ce-ți poți dori mai mult într-o vară toridă, după o zi agitată? Insula face parte dintr-o rețea de ostroave și brațe ale Dunării. Pentru că este periodic inundată, mai ales în timpul creșterii nivelului apei în primăvară, insula are parte de o vegetație bogată și variată.

Plaja Veche din Giurgiu (Ramadam), una dintre cele mai populare și mai accesibile plaje pentru localnicii din Giurgiu, loc de întâlnire încă din perioada interbelică, când Giurgiu era un oraș înfloritor, cu o viață socială activă. După al Doilea Război Mondial și în perioada comunistă, plaja a început să fie neglijată din cauza urbanizării și industrializării. Totuși, potențialul de revitalizare al plajei este încă un subiect de interes pentru comunitate.

Cunoscută drept „Vama Veche a Dunării”, Plaja Gostinu se află la capătul satului cu același nume și este un loc care adună tot mai mulți turiști anual, la doar 20 de kilometri distanță de orașul Giurgiu. Deși zona nu a reușit să se dezvolte din punct de vedere turistic, nu oferă opțiuni de cazare sau restaurante, călătorul este atras aici mai degrabă pentru liniștea locului și pentru bucuria de a se scălda.

Află toate detaliile de care ai nevoie pentru călătoria ta pe Dunăre, din Ghidul Via Danubiana – Județul Giurgiu.

Oltenița – Călărași

Părăsim județul Giurgiu și ne îndreptăm către Călărași, iar primul punct de oprire ar putea fi aria protejată Dunăre-Oltenița. Situat în Câmpia Bărăganului, Situl Natura 2000 Oltenița-Mostiștea-Chiciu se întinde pe o suprafață de peste 11.500 hectare și reprezintă o zonă naturală ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare. 

Călărași

Orașul Călărași este amplasat pe brațul Borcea al Dunării și oferă numeroase atracții turistice, precum ostroavele de pe Dunăre, unde se pot face excursii cu vaporul, dar și Lacul Valea Roșie, o zonă protejată de lege, cu apă sărată și nămol terapeutic. Exploratorul Dunării poate vizita aici Muzeul Dunării de Jos, dar și ruinele Cetățenii Bizantine Vicina.

Ostroavele de pe Dunăre, amplasate pe brațul Borcea al Dunării, oferă o multitudine de plaje amenajate, iar cei dornici de aventură pot face plimbări cu vaporul până în stațiunea Silistra de pe malul bulgăresc.

Muzeul dedicat civilizației Gumelnița din Călărași este și el un punct de atracție turistic important, cu o colecție bogată de artefacte arheologice din epoca neolitică, a bronzului și din civilizația geto-dacă.

Iar înainte de a părăsi zona Călărași și de a intra în următorul tronson al Via Danubiana, vă recomandăm o vizită la Iezerul Călărași, loc numai bun pentru observarea păsărilor, în special a pelicanilor, care traversează constant în această arie protejată fluviul spre rezervația naturală Srebarna din Bulgaria.

Alte tronsoane de explorare a Dunării

Tronsonul dobrogean

Călărași – Fetești – Cernavodă – HârșovaNe începem însă călătoria pe acest tronson având pe dreapta drumului brațul Borcea, loc ideal pentru pescarii...

Delta Dunării și Kilometrul Zero

Kilometrul 0 al DunăriiSpre deosebire de alte râuri, kilometrii Dunării se numără de la vărsare până la izvor, kilometrul „zero” oficial fiind la...

Tronsonul sârbesc / Zona montană (Defileul Dunării)

Clisura DunăriiDefileul Dunării sau Clisura Dunării, cel mai spectaculos defileu al întregului fluviul, se întinde pe o distanță de 150 de km, de...

Via Danubiana – județul Giurgiu

Faleza Dunării din GiurgiuAmenajată de-a lungul Dunării, faleza oferă o panoramă superbă și este un loc preferat de localnici și turiști pentru plimbări...