Via Danubiana, traseul care te întoarce cu fața către apă

De la Islaz, unde Oltul se varsă în Dunăre, până la Pietroșani, Via Danubiana străbate Teleormanul prin patru opriri, punând pe hartă zone naturale și situri istorice.

De Andreea Vîlcu
Fotografii de Larisa Baltă

Balta Geraiului este una dintre puținele zone umede naturale de pe Dunăre, aflată între localitățile Gârcov și Islaz, între terasa Dunării și fluviu. După spusele localnicilor, în trecut, Geraiul era o zonă bogată în faună și floră, iar solul era perfect pentru cultivat legume. Datorită bogăției naturale, localnicii o numesc așa pentru că te simțeai ca în Rai.

La începutul anilor ‘60, zona a fost modificată semnificativ prin îndiguiri și desecări, canale și infrastructură pentru drenarea apelor de suprafață. Pentru gestionarea viiturilor Dunării și a pârâielor Gârcov și Ursa, s-au construit lucrări de regularizare și o acumulare de nouă hectare. Aceste intervenții au redus suprafețele de apă și zonele mlăștinoase, rămânând doar o pajiște uscată din raiul umed de altădată.

Dar, dacă ai noroc, astăzi mai poți găsi rața cu cap castaniu și cormoranul mic, datorită unor proiecte de conservare transfrontaliere în situri cheie din România si Bulgaria. Astfel, Balta Geraiului a beneficiat de lucrări ecologice, iar la final, 600 ha cu ochiuri de apă, stuf și pășuni au devenit habitat pentru aceste specii acvatice.

Alături de alte bijuterii naturale, Geraiul face parte din traseul ecoturistic Via Danubiana, tronsonul județului Teleorman. Pornită de Asociația MaiMultVerde (MMV), Via Danubiana parcurge sectorul românesc al Dunării și are ca scop principal promovarea ecoturismului în comunitățile dunărene, pe malul cărora te poți bucura de pajiști, păduri, plaje și așezări rurale istorice.

Din 2008, MMV implementează proiecte de protecția mediului din dorința de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru oameni și natură în România. În special din cauza vulnerabilității la care e supusă Dunărea.

Anual, fluviul transportă pe teritoriul României aproximativ 100 de tone de plastic, iar poluarea afectează ecosistemele și descurajează oamenii să-i viziteze malurile ei. Asta, în timp ce responsabilitățile pentru curățenie rămân împărțite între instituții. 

Criza climatică amplifică și ea vulnerabilitatea: seceta și lipsa apei reduc nivelul Dunării și afectează navigația, irigațiile și alimentarea comunităților, în timp ce inundațiile sunt frecvente, malurile sunt erodate, producția agricolă scade, iar în unele sate accesul la apă potabilă este tot mai dificil.

Astfel, misiunea Via Danubiana e de a-i apropia pe oameni de Dunăre, dar și să arate rolul vital pe care fluviul îl are în viețile comunităților. 

Primii 100 de kilometri din tronsonul Via Danubiana au fost deja cartați, în județul Giurgiu. Îi poți parcurge la pas sau cu bicicleta, cu ajutorul track-ului GPS și al bornelor amplasate pe traseu, care leagă într-o singură cărare diguri, păduri, sate, orașe și câmpuri de pe marginea Dunării. Dar și cu ajutorul Ghidului Călătorului cu care te poți orienta pe drum, de la spații de cazare, luat masa sau vizitat locurile valoroase din împrejurimi.

După Giurgiu, a urmat rândul județului Teleorman, unde traseul străbate malurile în patru mari opriri. 

Prima parte a traseului se întinde pe aproximativ 37 km, între Gârcov și Turnu Măgurele și ai nevoie de un nivel sănătos de anduranță, căci drumul e presărat cu obstacole, cum ar fi „colții babei” (Tribulus Terrestris). Pe timp de vară ca o floare galbenă, dar care ascunde ciulini, prin august se înfig imediat în cauciucuri. Nici sursele de apă nu sunt la toate colțurile, trebuie să le vânezi pe trackerul GPS și în zonele urbane. Având în vedere și capriciile vremii, experții recomandă drumețiile în perioada aprilie – septembrie. 

Altfel, pe parcursul traseului vei ajunge în mai multe zone de protecție pentru păduri, pășuni, zone umede și vei întâlni zeci de specii de pești, mamifere, reptile, păsări și nenumărații fluturi colorați.

Balta Geraiului, Raiul de altădată și una dintre ultimele zone umede, reprezintă un ecosistem esențial, datorită rolului ei de filtrare a apei, de prevenire a inundațiilor și a secetei, de stocare a carbonului, dar și de susținere a unei bogate diversități. Aceste zone umede includ de la mlaștini, lacuri, râuri, până la estuare. Pe scurt, ele acționează ca un „burete” natural care reglează fluxul apei, purifică poluanții și oferă habitate pentru peste 40% din speciile de plante și animale de pe Pământ.

Via Danubiana începe la Islaz, Teleorman, unde fluviul înghite apele Oltului, unde un drum se termină și începe altul.

La prima vedere, Islazul e o comună liniștită de la Dunăre. Dacă te-ai uita la peisaj și la cei aproape 4.300 de locuitori, n-ai zice că acum mai bine de 170 de ani, în această comună se scria istorie.

În 1848 s-a rostit aici Proclamația de la Islaz, considerată prima constituție modernă a Țării Românești. În cinstea sa, s-a ridicat un Monument Comemorativ al Revoluției de la 1848. Înscris în Lista Monumentelor Istorice, acesta se prezintă sub forma unui bloc paralelipipedic din beton, pe care sunt reprezentate în relief scene alegorice din timpul Revoluției din 1848. A fost construit în anul 1968, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la Revoluție. Astfel, Islazul nu e doar un punct pe malul Dunării, ci un loc care a influențat istoria României moderne.

Monumentul Comemorativ al Revoluției de la 1848

Și Biserica „Trei Ierarhi” adună povești despre eroii căzuți în Războiul de Independență și despre solidaritatea comunității. Construită între 1853-1857 de vorniceasa Zoe Brâncoveanu, proprietara moşiei Izlaz, biserica a fost ridicată din dorința de a aduna oamenii din Islaz și alte șase sate din apropiere.

În interiorul bisericii se află la loc de cinste epoleții sergentului major Florea Blejan, un localnic din Islaz care și-a pierdut viața pe câmpul de luptă al Războiului de Independență (1877–1878). Și Regina Elisabeta a României a adus un omagiu memoriei sale, închinând o coroană de bronz, pe care o poți vedea la intrarea în Biserică.

Tot în Islaz poți vizita un muzeu informal, pus la punct în ultimii șapte, opt ani de Gheorghe Zărafu, un localnic de 55 de ani, care încearcă să păstreze vie amintirea traiului de altă dată. În cele trei hambare din curtea cu meri, Zărafu a strâns o colecție de obiecte folosite intens în trecut. 

Totul a început cu o lampă cu gaz oferită de un prieten. Acesta cumpărase o casă în Roșiori, în care a găsit lampa de sticlă cu numărul 8, pe care Zărafu a adus-o acasă și a agățat-o într-un cui. Nedumerită de obiect, fiica lui adolescentă l-a întrebat despre lampă. Gheorghe i-a povestit despre lămpile de sticlă cu gaz și feștilă de pe vremuri și și-a dat seama că însemnătatea acestor obiecte se va pierde cu timpul.

După lampa de sticlă cu numărul 8, au mai părut și cele cu 5 și 10, adică diametrul sticlei. Pe lângă acestea, în colecție au apărut suveici, tăițe și brâgle (adică partea mobilă a războiului, care susține spata), fuioare, bănci, ceasuri și felinare.

Muzeul lui Gheorghe Zărafu

Pasiunea lui Gheorghe pentru acest muzeu informal vine și din pasiunea pe care o poartă pentru Islaz. Născut și crescut în comună, n-a părăsit-o decât pentru armată și liceul de Electrotehnică pe care l-a absolvit în Turnu Măgurele. Pe lângă muzeul pe care îl poți vizita, Gheorghe a organizat anul trecut și Festivalul Scrumbiei de la Gura Oltului, unde a și amenajat un spațiu cu bănci și mese turnate în ciment. 

Dacă la început, soția n-a fost prea fericită de expoziția din curte, cu timpul a început să le îndrăgească. Pe lângă obiectele voluminoase și diversele unelte cu povești, au apărut și colecții de viniluri cu George Enescu și alți artiști români, dar și reviste Femeia din anii ‘70. 

Dintre piesele de epocă expuse, cele mai dragi îi sunt cele două șarete, cu care a și început să colecționeze mai cu intenție obiectele expuse. Desprinsă din peisajele anilor 1850-1930, prima șaretă a negociat-o intens cu proprietarul care nu voia să renunțe la ea, pentru că o mai folosea pentru dus oile și caprele la stână. Dar băiatul a cedat și până la urmă, Gheorghe a cumpărat șareta cu 900 de lei. Nici a doua bucată n-a fost ușor de obținut. Gheorghe s-a documentat și părea că valorează în jur de 13.000 de lei. Femeia i-a propus 300, iar Gheorghe i-a oferit 500 și două borcane cu miere din producția proprie. Ceva mai ușor a fost cu plugul de lemn cu brazdă de boi, pe care l-a obținut pe două găleți de miere. 

Cu timpul, vorba s-a dus în comună despre muzeul lui Gheorghe și vecinii îi oferă diverse obiecte pentru expoziție. 

Dar cea mai vie parte a Islazului e natura din jur: insula Calnovăț și ostroavele Dunării unde se adună colonii de cormorani pitici, stârci galbeni și rațe roșii. Când apa scade te poți bucura de peisaj: plaje de nisip și vegetația de luncă și un amestec de sălcii și plopi.

Insula Calnovăț e, totuși, o adevărată oază pentru multe specii protejate. Face parte din aria naturală protejată B10 – Ostrovul Mare, o rezervație naturală de tip floristic și faunistic din apropierea comunei Islaz. Aici poți observa, de la distanță, ca să nu le perturbi liniștea, două specii importante de reptile: gușterul și șopârlița de frunzar, alături de alte specii de păsări protejate și rare, precum cormoranul pitic, pescărușul albastru, rața roșie, gâsca cu piept roșu, acvilele țipătoare și de câmp, codalbul, pelicanii, lebedele (de iarnă și de vară) sau egreta mare și multe altele.

De aici spre Gârcov, drumul urmărește Dunărea pe diguri, iar între sate apar zone de plajă folosite de localnici. Una dintre cele mai spectaculoase e Plaja Gura Oltului. La apus, devine un loc magic cu nisip aproape roz și o Dunăre în care se reflectă razele portocaliu-roșiatice ale soarelui. În special în perioada secetoasă, te poți plimba pe bancurile de nisip admirând păsările sau malurile stâncoase de pe țărmul opus, te poți răcori cu o baie sau poți inclusiv să campezi. Dacă ai puțin noroc, poate prinzi și un tren în trecere pe celălalt mal, care completează peisajul.

Plaja Gura Oltului

Via Danubiana continuă apoi prin Turnu Măgurele și Suhaia. În Turnu, unul dintre cele mai mari orașe ale Teleormanului, poți vizita câteva bucăți de istorie. Cum ar fi ruinele Cetății Medievale Turnu, ridicată de Mircea cel Bătrân la final de secol XIV, pentru a apăra granița sudică. Dacă ajungi la destinație și vezi inscripțiile Cetății Turris, ești în locul potrivit, căci monumentul e cunoscut sub ambele denumiri.

Însă mărturie a așezărilor de altădată stau și limesurile. Limesul Transalutanus reprezintă una dintre cele mai importante linii de apărare ale Imperiului Roman în Dacia, construită pentru a proteja granița estică a provinciei, la est de râul Olt. De-a lungul acestei frontiere s-au ridicat numeroase castre romane – fortificații militare precum cele de la Băneasa, Putineiu și Gresia, situate în județul Teleorman – care găzduiau trupe menite să apere teritoriul și să supravegheze comerțul de pe malul Dunării. În urma cercetărilor arheologice, câteva obiecte și artefacte romane descoperite în aceste zone le poți admira astăzi în colecția Muzeului Județean Teleorman.

În apropiere, Catedrala Sfântul Haralambie domină centrul orașului. Catedrala e cea mai importantă biserică a județului și face parte din Lista Monumentelor istorice. Ridicată între 1901 și 1904, pe locul primei biserici a orașului, a fost gândită ca omagiu pentru eroii din Războiul de Independență. Arhitecții s-au inspirat din stilul mănăstirii Curtea de Argeș, lucru vizibil la turlele de pe pronaos. Pictura interioară și vitraliile colorate au fost realizate de artiști români și italieni. Cutremurul din 1977 i-a prăbușit turla mare, refăcută în anii ’80. Recent, catedrala a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

Unul dintre cele mai cunoscute localuri din Turnu e Briza Dunării. Mădălin Ioniță are 53 ani și a deschis restaurantul în 2014. Un popas aici te întâmpină cu preparate clasice, fructe de mare sau specialități ale Dunării: borșul de pește din crap și șalău, saramură de crap de Dunăre cu mămăliguță, file de șalău sau somon, doradă și păstrăv la grătar și salata Caesar cu creveți.

Plaja din fața restaurantului aparține tot lui Mădălin, așa că a amenajat-o corespunzător: cu șezlonguri, dușuri și toalete, dar și spațiu pentru campat. 

Restaurant Briza Dunării

Chiar dacă a locuit și în afara județului de-a lungul vieții, Mădălin n-a putut sta departe de apă. Până și fiul său a revenit în Turnu Măgurele după ce și-a terminat studiile în capitală. „O iubim foarte mult, ce-i mai frumos decât Dunărea?”.

În continuarea traseului, zona Suhaia are un potențial turistic deosebit, cât și pentru reconstrucție ecologică. După ce în ultimii zeci de ani, zona a fost afectată de îndiguiri și regularizări, organizațiile de mediu vorbesc despre posibilitatea de a reface legătura naturală a lacului cu Dunărea, astfel încât habitatele să fie mai bine conservate. Pentru localnici însă, lacul e astăzi un loc de pescuit și o sursă de apă pentru agricultură.

Un alt refugiu natural e Delta Călmățui. Formată la vărsarea râului Călmățui în lacul Suhaia, acest lucru a permis dezvoltarea stufului și a diverselor specii de papură, creând un loc perfect de cuibărire pentru diverse păsări sălbatice: lișițe, rațe, găinușe de baltă, lebede, egrete, cormorani sau pelicani. 

Delta Călmățui

Spre final ajungi în Zimnicea, iar traseul ajunge chiar până la cel mai sudic punct din țară. Cu port la Dunăre și legături spre Bulgaria, faleza din Zimnicea e locul de promenadă al localnicilor, dar și unde poți vedea pescarii instalați direct pe dig.

Și la Zimnicea, peisajul a fost afectat de desecare, poluare și deversări. Cele trei bălți Dunărica, odinioară pline de apă și folosite de sportivi pentru antrenamente la caiac, astăzi sunt aproape secate. Doar una mai păstrează apă, iar celelalte rămân uscate cea mai mare parte a anului, cu vegetație crescută pe fundul lor și câteva păsări care se opresc ocazional; doar primăvara, odată cu ploile, mai adună temporar apă. La degradarea naturală a contribuit și transformarea terenurilor pentru agricultură, construcții și alte lucrări hidrotehnice. 

Dincolo de oraș, satele învecinate păstrează case cu arhitectură tradițională: foișoare din lemn, balcoane largi, cu influențe aduse din Silistra. 

Ultima oprire e la Pietroșani. Monumentul Eroilor te întâmpină chiar la intrarea în comună. Dedicat eroilor din localitate căzuți în Primul Război Mondial, ansamblul de opt metri, din bronz înfățișează un soldat în ținută de campanie cu o armă în mâna stângă și un drapel în mâna dreaptă, ridicată în sus. Pe placa comemorativă sunt scrise numele soldaților, subofițerilor și ofițerilor căzuți pe câmpul de luptă.

Înainte de Monumentul Eroilor însă, poți face o plimbare pe plajă. Ascunsă într-o poieniță, cu multi plopi, spațiul e suficient pentru campat și prins un hamac, dar e loc și pentru pasionații de caiac.

Călătoria prin Teleorman pe Via Danubiana se termină la Pietroșani, după mai bine de 100 de kilometri de culoare istorică și de natură sălbatică, mai mult sau mai puțin neatinsă. Însă dorința MMV trece granițele României. Prin investiții și sprijinul autorităților, speră să pună toată Via Danubiana pe harta Europei și să poți traversa tot cursul Dunării, pe malul său, din Germania, până în Ucraina.

---